Comunicarea – influenţată de tipare de comportament sau de tehnica dobândită?
iunie 29, 2017
Scrisoare de mulțumire…sau top 3 lideri care m-au inspirat !
iunie 29, 2017
Comunicarea – influenţată de tipare de comportament sau de tehnica dobândită?
iunie 29, 2017
Scrisoare de mulțumire…sau top 3 lideri care m-au inspirat !
iunie 29, 2017
Show all

Interim management din perspectiva unui fost corporatist, sau de ce un interim manager nu este un mercenar.

Cand am decis în 2008 să renunţ la cariera corporatistă, după 13 ani de activitate intensă în multiple zone geografice şi culturi diverse, industrii variate şi corporaţii diferite, aflându-mă, spun unii, în „plină glorie” şi maturitate profesională, am declarat răspicat că nu mă voi mai întoarce niciodată în „sistem” şi că pentru mine carierismul exagerat a fost o greseală …

Declaraţie tăioasă, rece şi mult prea grabită, spusă “la cald” într-un moment în care întreaga viaţă părea să fi gravitat în jurul carierei, iar corporaţia părea să fi fost de fapt prima familie, cu pretenţii mari de a deveni singura!

Mult mai târziu, după mai bine de un an de la divorţul dureros de mediul corporatist am învăţat că acel sistem pe care ajunsem să îl contest era de fapt mediul în care mă simţeam bine, în care reuşisem să mă simt împlinită din punct de vedere profesional. Aronganţa declariilor anterioare pălea uşor în faţa evidenţelor: corporaţia era de fapt provocarea, era adrenalina, era motivaţia profesională pe care încercam să le compensez cu noua carieră de consultant. Şi trebuie să recunosc sportiv că a durat ceva până am găsit balanţa potrivită între a “sugera” soluţii şi a “face ca lucrurile să se întâmple”, între “a fi neutru” şi “a te implica emoţional într-o echipa”, comutând constant între statutul de fost corporatist şi cel de consultant.

Cel mai greu a fost însă să reuşesc balansul între profesie şi viaţa aceea privată pe care prieteni încă apropiaţi mi-o sugerau cu delicateţe ca fiind necesară, făcându-mă să uit că “orele peste program sunt dreptul meu” Smile!

Citeam de curând un articol semnat Mircea Dinescu care blamează din plin femeile de carieră care s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu barbaţii şi care acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. “Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţină de deadline. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână….” Citeam şi cu greu îmi ascundeam un zâmbet … şi dacă totuşi există o cale de mijloc, şi dacă există totuşi antidot pentru compotul corporatist pe care de bună voie ni l-am injectat atâta vreme, fără să regretăm paradoxal nimic din tot ceea ce am trăit profesional? Şi dacă putem să nu sacrificăm nimic şi să fim fericiţi într-un sistem complet în care profesia face parte din viaţa noastră şi rămâne importantă şi posibilă? La urma urmei, lecţia de bază pe care am învăţat-o eu este că există soluţii flexibile, că poţi dacă vrei şi că la urma urmei balansul vine din tine, că nu ţi-l pune nimeni pe tavă gratuit!

Dupa această abordare sentimentală, simt că este cazul să punctez o realitate din ce in ce mai actuală care mi-a facilitat poziţionarea undeva între corporatist şi consultant, acolo unde balansul pare a fi mai uşor de realizat.

Deci, ce-mi lipsea exact în 2008? Mediul dinamic, echipele multidisciplinare, provocarea continuă, “criza” în care să intervin şi pe care să o rezolv, folosirea experienţei îndelungate, lucrul cu oamenii, sentimentul “hands on” şi posibilitatea de a face lucrurile să se întample.

Ce nu-mi lipsea? Titlul, funcţia şi scaunul, cartea de vizită pompos desenată cu titlul de director şi … ataşamentul emoţional şi profesional de lungă durată.

Dilemele? Cine ar avea nevoie la pachet de mine cea cu “do’s” and “dont’s”? Este consultanţa raspunsul? Depinde de companie, depinde de proiect, depinde de modul în care înţelegi consultanţa.

Nu sunt puţini cei care au concluzionat pentru mine …”deci ce-ţi doreşti tu este mercenariat – prestezi şi încasezi, apoi mergi mai departe?!” Mercenariat?! Adică anunţul disponibilităţii mele ar trebui să sune sec exact ca pentru trupele speciale – „manager de elită, specializat în supply chain, caut provocare sau situaţie de criză, supracalificat să preiau un post permanent, disponibil imediat în intervenţii rapide şi rol asumat eficient, integrat deja din perspectiva mediului corporatist, dornic să mă implic doar interimar cu maxim de rezultate, pentru că acest stil de lucru îmi defineşte acum viaţa profesională”?

În regulă, ce-i rău în asta? Ce-i rău în a fi “business firefighter” sau “manager de guerillă”? De ce consultanţa nu ar putea fi completată de un statut de interim manager în care consultantul devine pentru scurt timp parte integranta din echipă. Sigur că se poate! Şi mi-am demonstrat rapid acest lucru, în primul meu proiect de consultanţă, continuat cu o perioada de interim management pentru o companie de retail din România, pentru 6 luni. Admit, în 2009, când se întâmpla acest proiect, habar nu aveam că interim management-ul devenea o industrie, un mod de lucru, o filozofie de business din ce în ce mai uzitată chiar şi de companiile din România, dornice să beneficieze de o specializare pentru a cărei dobândire tradiţionalistă ar fi pierdut mult timp. Întâlnindu-mă cu echipa unei companii specializate în interim management, am realizat un alt lucru, pentru care m-am întors umilă către prietenii mei şi am admis …”cred că aveţi dreptate … se pare că am potenţial de mercenar Smile” … aflasem că pot fi platită pentru “serviciile” mele cu de 2-3 ori mai mult decât dacă aş fi lucrat ca angajat în media pieţei.

Desigur, există avantaje şi dezavantaje pentru rolul de interim manager, care nu poate fi strecurat între doua joburi permanente. Câştigul este substanţial, flexibilitatea maximă, ai libertatea de a decide ce proiect pare mai interesant şi mai ales provocarea de a lucra în diverse sectoare de activitate, în companii diferite. Cel mai important, ai sentimentul acela clar de satisfacţie că ţi-ai îndeplinit misiunea, că ai realizat lucruri la care alţii poate s-ar fi chinuit infinit mai mult.  Până la urmă rolul de interim manager presupune viteză mare de reacţie, obiectivitate în abordare, eficienţă operaţională crescută, reduceri de costuri pentru care însă din tablou nu lipsesc pentru interim manager acuarele de stres, presiune maximă şi efort intens.

Diferenţa între un consultant şi interim manager pe de o parte şi acela de mercenar pe de altă parte este în fapt doar o problemă de percepţie. Unii văd câştigul, alţii văd avantajele realizării unei profesii pentru care te-ai pregătit ani de zile, sentimentul că poţi arăta de ce eşti capabil, poţi contribui în atât de multe privinţe, pentru atât de multe companii. Trebuie să admit, din perspectiva mea total nemercantilă că rămân în categoria celor pentru care interim managementul poate deveni un mod de viaţa cu avantaje şi dezavantaje asumate, însă până la final un rol pentru care trebuie să îţi asumi la fel de multă responsabilitate, pe care să îl joci cu tot atâta pasiune, pentru care să depui cel puţin la fel de mult efort … şi în care ai libertatea de a crede că poţi decide mai uşor şi că ai multiple opţiuni. Şi uneori, trebuie să admit că rămâne o provocare să nu te ataşezi de oameni … şi să nu îţi doreşti să rămâi … să redevii corporatist …

Cu singuranţă interim managementul nu este un substitut pentru cei cu sânge corporatist, pentru cei care în continuare consideră că trebuie să aibă un job pe perioadă lungă de timp, sau cei care temporar găsesc în interim management o variantă de a compensa financiar pierderea jobului. Să-ţi asumi cariera de interim manager este cu siguranţă mult mai benefic echilibrului profesional şi personal al unui individ decât statutul de “interim manager temporar” Smile!
Sigur însă, poate fi o completare frumoasă a carierei unui fost corporatist care a decis să renunţe la a mai fi “drogat de gândul inept al unui perpetuum mobile”, cum tot Mircea Dinescu spunea în articolul sau.

Şi ar mai fi ceva … Interim managementul nu este un substitut pentru viaţa personală … din păcate nu-i reţeta magică de balans … este doar un mijloc să faci ce ştii mai bine şi să câştigi mai multă flexibilitate, asumându-ţi riscurile colaterale acestei flexibilităţi (altele decât cele pur legate de inconsistenţa veniturilor).

Balansul trebuie să continui să ţi-l cauţi singur, acceptând că numai tu poţi şti când să accepţi schimbarea, când trebuie să te opreşti şi când să o iei de la capăt!

Prezentul articol nu se doreşte a fi un manifest pentru adoptarea statutului de interim manager ca trend în piaţă şi nici o invitaţie pentru acceptarea acestuia. Nu este un articol de îmbrăcăminte pe care să îl porţi pentru că este la modă, oricât de mult ar fi el predicat şi comunicat ca fiind “în trend”. Nu poate fi cumpărat de oriunde şi nu toţi ce-i care îl vând îi înţeleg utilitatea … Statutul de interim manager trebuie să fie mai întâi soluţia pentru o stare de spirit pentru a funcţiona cu adevărat şi de abia mai apoi un job în sine … aşa cum de altfel întreaga “viaţă este o stare de spirit” (n.a.- “Un grădinar face carieră”- Jerzy Kosinski).

Înainte de a deveni iremediabil sentimentală, opresc şirul de opinii personale cu privire la interim management aici, dorindu-vă tuturor redescoperire uşoara şi alegeri înţelepte!